marți, 25 martie 2014

Gura lumii


În timp ce unii păreau preocupaţi de treburi serioase, io mi-am adus aminte că am ajuns aci cu gîndul de chefuială, aşa că, după ce-am mai răzbit un detz de jinars, mi-am făcut curaj şi-am ieşit la atac invitînd la dans Vuploaica, ferm convins c-o să cresc în ochii ei dacă-mi etalez minunatele şi graţioasele-mi mişcări de dans. Şi cum o asemenea activitate se cere însoţită şi de-o mică flecăreală, încep să-mi deşertez bagajul de cuceritor:
"Zîmbetul tău îndulceşte cîntecele mele, aşa cum spuma împodobeşte valurile mării"- zicea Rabindranath Tagore, şi nutresc o deosebită stimă pentru un om care a putut scrie ceva atît de frumos chiar fără a fi apucat să danseze cu tine.Vulpoaica-mi mai zîmbeşte o dată ca să fiu făcut praf definitiv şi irevocabil( chiar dacă nu mai era nevoie, jinarsu' ăsta americănesc în combinaţie cu cînepa fumată mă dusese în starea asta cu ceva timp înainte), după care-mi trînteşte din vîrfu' buzelor:" Haha, ce vrăjeli mişto aveaţi pe vremea voastră!"

Aha, "pe vremea noastră".... iaca şi duşu' rece de care aveam nevoie pentru a-mi sări beţia; atîta doar că n-o fo' vorba numa' de un duş rece, mă simt de parcă aş fi petrcut cîteva ceasuri cu Fram în aşteptarea Aurorei Boreale, iar singurul acoperămînt ar fi fost halatul ăla de matase cu care ieşise Brigadiru' de la baie întrebînd a cui este perdeaua! Norocul subsemnatului a fost încheierea melodiei, chestie ce mi-a dat şansa de a-i mulţumi frumos pentru dănţuială şi a mă retrage, cu aerul unui strungar fruntaş căruia tocmai i-a fost retrasă poza de la panoul de onoare, către terasa vilei unde speram c-o să-mi oblojesc orgoliul proaspăt ranit!

Aşadar, în timp ce din boxe-ncepe a buciuma un nebunatic "charleston"( ironic, nu?!!), eu ies agale din living, nu înainte de a remarca aşa, ca prin ceaţă, într-un fotoliu dintr-un colţ, o pereche de pivioare ce tare mi se păreau cunoscute. Nefiind în cea mai bună dispoziţie, n-am dat importanţă amănuntului şi mi-am continuat drumul bombănind în şoaptă, dar destul de tare să fiu auzit de directx cu care mă intersectam în uşa camerei:" Păi da, că acum puţoii ăştia trec direct la palme peste cur...". " Pe cine?", mă interpelează directx cu urechile făcute pîlnie. Îi răspund din mers:" Apăi , uite şi cu Vulpiţa asta...da' las că povestim mai tîrziu", şi -mi văd de drum.

Trec pe lîngă o cameră de unde se-aude-n surdină nişte jazz de calitate. Dau rapid cu ochiu' şi, prin fumul atotputernicei si multincineratei cînepe ce-nmiresmează atmosfera de pierzanie ale ultimelor ceasuri, îi disting vag, în jurul mesei acoperite cu postav verde praz, pe Dragoş, Anda, Mentalist şi-un tînăr pe care-l cheamă, mai exotic, Falcă, gîdilind cărţile la un joc infernal inventat de domnul Pocker( a cărui ţărîna, fie vorba-ntre noi, nu cred că-i deloc uşoară). În mod normal m-aş fi băgat şi eu, da' tocmai am realizat că norocul îmi cam dă palme peste ceafă de ceva vreme-ncoace şi nu-i cazul să-l forţez taman în noaptea asta, aşa că ies , în sfîrşit , pe terasă!

Aerul răcoros al nopţii-mi face bine. Şi mai bine mi-ar face o cană plină cu minunea aromată pre numele ei cafea. E drept, la nici doi metri de mine se află o ditai oală plină cu cafea, dar:" Cînd curmalele cad pe mustaţa unui leneş, acela cheamă pe altul să i le pună în gură"- ăsta este un foarte instructiv proverb bengalez ce conţine o mulţime de sugestii didactiice cărora mă conformez, aşadar o să aştept, poate-poate apare careva să mă servească!

Oftez visător în timp ce zorii zilei încep să-şi facă apariţia. Băi, dar nu mai apare nimeni cu cafeaua aia! Ah, ce linişte plăcută aici pe terasă; dac-am fi într-un loc normal, acum aş auzi greieri cîntînd.Probabil că ar fi mult mai muzicali decît zarva produsă de grupuleţul ce văz că are intenţia de a veni pe terasă. Eh, sper să m-aleg cel puţin cu o cafea dacă tot mi s-au dus pe apa sîmbetei momentele de reverie! Dar ce-or avea de toacă precum gaiţele?!

Anda îmi explică, la turaţie maximă:" Băi, să vezi ce sa-ntîmplat, Brigadiru i-a dat o palmă peste fund Vulpiţei!". Rămîn mască; ochii încep să mi se bulbuce ca la melc; reuşesc doar să-ngaim:" Pune-mi, te rog, nişte cafea!". Alina mă scrutează cu o privire tăioasă dar îmi face favorul; în timp ce-mi toarnă cafeaua, zice:" Ba, pardon, stîlpii tripoului susţin că MDreams a fost cel ce-a atentat la pudoarea fetei!". " Să mă scuzi- sare Leul indignat- dar eu abia ce intrasem. Dar ştiu sigur, mi-a spus o persoană de-ncredere că, de fapt, Vulpoaica i-a trăznit o palmă peste urechi lui directx!". "Da' de unde- răcneşte Nylă, un tip cu un nas din care s-ar face lejer două nasuri obişnuite şi tot ar mai rămîne material- io am auzit, din sursă sigură, că Mentalist i-ar fi tras o palmă peste fund lui directx, iar Brigadiru a sărit indignat şi l-a plesnit pe Dragoş din greseală!; acum tocmai se pregătesc de duel!".

Hmm, din ce în ce mai nedumerit, îmi termin cafeaua şi mă ridic din şezlongul în care sperasem să pot aţipi liniştit pentru a-mi face somnul de-nfrumuseţare şi zic:" Hai să mergem să-i oprim pînă nu fac v'o nefăcută! Fantastic, domnule, nu poate omu' să stea liniştit niciun minuţel, că mintenaş vă daţi în stambă!".

Intru val-vîrtej în living şi ce-mi văd ochii? Stimaţi telespectatori, aici, pe stadionul din Colorado, tribunele sînt pline şi meciul a-nceput. Atmosfera sărbătorească e subliniată de exclamaţiile muzicale ale numitei Maria Tănase( ceva cu vinul ghiurghiuliu), iar pe acest fond sonor, Dragoş şi directx execută un minunat dans tribal. Sus pe masă, Brigadiru, care-şi legase la cap o bentiţă tricoloră, îl ruga insistent pe Mentalist să-i facă rost de numărul de telefon al lui Bălcescu; mă vede şi răcneste fericit:" Bine ai venit, frate Mihai Viteazu!!" Rămîn perplex! El izbucneşte-n rîs:" Hai, bre, ce-ai rămas blocat. Stiu că nu prea semănaţi, dar purtaţi aceiaşi pisică mişto pe cap!!!".

Ma uit chiorîş. Vulpoaiaca stă pe o canapea şi ride cu lacrimi. E clar, aici nu sa-ntîmplat ni'ca. Pfff, ce ţi-e şi cu zvonerii ăştia! Mă duc şi-o iau din nou la dans. De data asta încercăm să încropim un menuet, măcar dacă-s "vechi" să mă simt o ţîră aristocrat.

În timp ce dănţuim văd iarăşi, în fotoliul cela din umbră, nişte picioare care tare mi-s cunoscute. Ah, e bine...

C.

vineri, 3 ianuarie 2014

Cum am devenit povestaş


La început au fost literele şi eu grăit-am astfel: domnul scrie. Domnul despre care făceam vorbirea era un nene ce stătea la catedră, un nene înalt, chiar foarte înalt dacă luăm în calcul şi jobenul lucios ce-l purta, cu aer distins, pe cap. Despre ce anume scria n-aveam nici cea mai mică idee şi tocmai de aia eram taaare interesat, curiozitatea-mi nativă rîcîindu-ma insistent. L-am intrebat pe colegul meu de bancă da' nici el n-a ştiut a-mi spune.

în schimb, m-a-ntrebat unde locuiesc. N-am ştiut să-i precizez strada, da' l-am asigurat că-i a mai ţifraşă stradă din Hermannstadt. Mi-a mai pus ceva întrebări la care i-am răspuns cu oarecare rezervă, ca omu' care nu vorbeşte bucuros despre cestiuni private- dar oricît de scurt, răspunsul meu a fost totuşi suficient de plastic ca să-l fac să-nteleagă că am venit aici de curînd şi că înainte aveam la Heltau un castel modest, cu herghelia aferentă si v'o două wigwam-uri în codrul de lîngă crescătoria de dragoni. Eram convins ca noul meu amic nu ştia ce-i acela un wigwam şi tare năcăjit eram că nu mă-ntreabă, ba se mai şi preface că ştie!

Nu, nu m-a-ntrebat, în schimb s-a apucat să se laude cu faptul că ai lui au cumpărat o cadă de baie. Am dat uşor din cap şi i-am mărturisit cu toată sinceritatea( fiindcă nu-mi place a minţi şi nici să mă laud nu-mi place), că noi, deşi avem deja patru căzi( una-n sufragerie, una-n birou' lu' tăticu' şi două-n wigwam-uri), ai mei vor cumpăra încă cinci, dintre care două vor fi prevăzute cu lanterne magice demontabile iar una va avea un mic aparat cu ajutorul căruia cada se va pune-n mişcare- da, da, mă voi putea plimba cu cada- şi puţin, da, puţin de tot, se va ridica şi-n aer!

Ajuns în acest punct, cu siguranţă aş fi abandonat discuţia, căci pe vremea aia nu-mi plăcea să pălăvrăgesc şi să mă laud...da' ce puteam face dacă amicul meu ţinea morţiş să afle dacă am avut baiuri cu tîlharii în codrul de la Heltau? Nu puteam să nu zîmbesc la vederea naivităţii întruchipate, totuşi i-am explicat, într-o manieră reţinută, dar nu neamicală şi lipsită de politeţe, că nu aveam noi probleme ci, adevărul pur este că noi hăituiam tîlharii...Furat de amintiri, i-am povestit amănuntele interesante ale unei asemenea hăituieli cînd am pus pe fugă, călări pe cîte un murg rotat, doisprezece tîlhari şi patru ucigaşi, care de teama noastră s-au căţărat într-un copac. Tăticul meu a scuturat copacul pînă cînd patru tîlhari şi, dacă-mi amintesc eu bine, un ucigaş au căzut din el. Pe trei dintre ei am reuşit să-i îmblînzim şi să-i folosim la mici munci casnice!

Prietenul meu m-a ascultat cu mare atenţie pînă la sfîrşit, apoi mi-a arătat o bucată de sticlă prin care literele se văd mai mari. I-am spus, zîmbind, că şi eu cunosc bine acest instrument, mai ales că şi noi avem o bucată de treiz...hm, de trei zile avem o bucată de trei metri de asemenea sticlă prin care deseori privim la stele. O, da, întrebarea-i logică: într-adevăr obişnuim să ne uităm şi la planeta Marte, care se vede cam cît Piaţa Huet şi putem distinge cu destulă claritate şi preciziune ce se-ntîmplă pe-acolo!

O, da, tare-s interesante lucrurile pe car' le vedem ..Pe Marte trăiesc furnici de înălţimea unui om, furnici cuirasate şi furnici zburătoare şi pot să-ţi spun că-n momentul de faţă e mare frămîntare acolo.Trebuie să ştii că pe Marte sînt două feluri de furnici( roşii şi negre), şi tocmai acum cele două neamuri de furnici se războiesc crîncen între ele! Amănunte nu i-am putut da prietenului meu în aceeaşi zi, da-n drum spre casă mi-am adunat gîndurile pentru ca a doua zi să pot da răspunsuri corecte noului meu amic dornic de informaţii.

A doua zi am avut deosebita bucurie să-i pot povesti pe-ndelete despre războiul furnicilor. I-am spus că poziţia trupelor roşii e, pentru moment, destul de bună; ele s-au adunat în dosul unui munte unde fac pregătiri pentru a trece un rîu în rînduri compacte, sub conducerea regelui furnicilor roşii care are sub comanda sa mai multe milioane de furnici, toate semănînd între ele, parcă ar fi dintr-un tată! Văzînd interesul viu manifestat de prietenul meu, i-am promis că pînă a doua zi voi studia şi poziţiile furnicilor negre şi-i voi vorbi pe larg despre regele acestora care, fie vorba-ntre noi, de pe-acum mi-e simpatic pen'că s-a aparat cu deosebit curaj, înfruntînd moartea cind, scufundat in ginduri, se plimba printr-un defileu şi a fost atacat pe la spate de o furnică roşie ieşită dintr-o cavernă! A învins-o foarte uşor, dar a lăsat-o în viaţă!

Atitudinea regelui furnicilor negre m-a emoţionat profund, chiar mi-a stors o lacrimă...Mi-am dat seama că pentru o astfel de purtare nu e nevoie numai de forţă fizică şi curaj, ci, la drept vorbind, şi de o anumită conştiinţă care deşteaptă în sufletul unui rege o severitate neînduratoare faţă de atacurile perfide şi trădătoare, dar şi o bunătate fără de margini faţă de popor, faţă de văduve, faţă de orfani şi faţă de alţi dezmoşteniţi ai soartei. Hm, dacă ar fi pamîntean, sigur l-am căţăra pe-o statuie. Sau l-am împăia, funcţie de posibilităţi!

Eram sigur că, mai curînd sau mai tîrziu, regele furnicilor negre va învinge dar ştiam că strălucita victorie nu-l va impresiona pe amicul meu decît dacă va urmări mai întîi calvarul suferinţelor acestuia. De aia i-am destăinuit şi alte amănunte: două furnici se-nţeleg să-l trădeze, se-ntîlnesc într-o vale-ntunecoasă şi pornesc un atac împotriva palatului! Din fericire, regina furnicilor negre tocmai ştrencănea de zor la hlamida regală aşa că a putut da deşteptarea-n palat, astfel că armia furnicilor negre s-a urnit din loc şi-a pornit-o către mare!

Despre acest alai negru şerpuind spre mare i-am povestit a doua zi prietenului meu.

În departare oglinda mării luceşte-n lumina soarelui ce-apune. Munţi de-un pitoresc romantic alterneaza cu cîmpii nesfîrşite unde ar avea loc furnicile negre laolalta cu ale roşii. În inima codrilor, printre copaci şi la umbra tufişurilor se-ascund, stînd la pîndă, furnicile roşii...Cîteva ceasuri şi vor da năvală...Într-o linişte sinistră alaiul negru se rostogoleşte-n mare...Dintr-o ciudată dorinţă de a-şi strivi definitiv adversarul, furnicile roşii se prăvălesc şi ele în apă...Marea devine sîngerie. În sfîrşit, planeta este pustie. Poate-i mai bine aşa!


Iac-aşa...

'Ai să ne-auzim...hm, povestitori :)


C.