Lăcaşul campionilor

După cum bine ştiţi,şi dacă nu ştiti,aflaţi acu',în anul 336 îHr domnul Filip Macedoneanul suferă un banal dar curios accident:în toiul verii patinează şi cade-ntr-un pumnal; de vreo 27 de ori!Astfel fiul său cel mare, Alexandros III Philippou Makedonon,devine drept stăpînitor de armată puternică cu tot ce avea aceasta-n dotare:cavalerie, infanterie şi catapulte, plus un însemnat spirit de cuceritor!Spirit care-i călăuzeşte paşii într-o tură cu falanga pe la vărsarea Oltului,în ideea unui antrenament cu geţii cei viteji pînă la dibuirea adevăratului adversar-perşii cei fricoşi!Bătălia a fost scurtă dar istovitoare,din pricina holdelor ce se rumeneau la soare neculese,praful ridicat provocînd Săndelului o sete demenţială!Fapt pentru care-i dă pinteni armăsarului dintre ilustrele-i picioare în căutarea unei surse de apă potabilă,da' care să nu fie de vişine,că balonează!Pesemne că uitase capacităţile lui Bucifal,astfel că ,în urma îndemnului din coaste,acesta face un salt imens,taman pînă aproape de Potaissa!

La aterizare, Bucifalul(devenit Ducipal,probabil v'un nickname),îţi înfige adînc copitele-n pămînt,dar suspensiile fiind oarecum suprasolicitate îl obligî să troznească şi un bot în ţărînă, chestie care-l face deosebit de nervos şi fornăie năpraznic(urmele de copite şi de nări se mai văd şi astăzi); Săndel,slobozind un "Oh,shit"(moştenire de la grosul armatei, hopliţii, care vorbeau cel mai porcos din toată unitatea), şi-a împlîntat sabia în pămînt! Atunci au tîşnit apele... Izvorul lui Alexandru Macedon,sau, după cum scrie pe o stîncă ,citeţ,cu vopsea roşie :"Izvor"!Basmele spun că Alexandru cel Mare ar fi fost unul dintre primii campioni ce-au adăstat prin locurile acestea mult prea salbatice chiar şi pentru nebunia cotidiană în care-şi ducea existenţa cazonă!

 N-a trecut mult timp şi iacătă că apar în zonă romanii,construind o carieră de calcar cam la v'un km de intrarea în Cheile Turzii,în locul denumit sugestiv „Piatra Tăiată“!Cîteva monede căzute,cel mai probabil, din buzunarele barbugiilor acelor vremi(o tetradrahmă, un denar din timpul împăratului roman Domiţian, un denar din vremea lui Macrinus) indică, pe lîngă existenţa unei aşezări în preajma carierei de calcar, şi prezenţa unor campioni ai sporturilor de masă!Care,bineînţeles,ne-au lăsat moştenire,pe lîngă situri arheologice,drăgăstoase expresii latine precum "merda"..."stronzo"!

  Înaintînd în timp,aceste locuri ce par la limita dintre real şi ireal au parte de vizita altui campion,de data asta un campion al cavalerismului în ciuda faptului că avea origini ungare:Ladislau I, cunoscut şi ca Sfîntul Ladislau!Cică aista, urmărit fiind de tătari, a început să se roage la Dumnezeu şi să arunce monezi de aur în urma lui!Ca urmare, inamicul fiind lacom a început să strîngă aurul. Rugăciunea lui Laci(ceva gen " basz meg...") a fost ascultată şi monezile de aur s-au transformat în bucăţi de pietre, după care stînca s-a crăpat în două şi numai Ladislau a reuşit să sară peste crăpătură, inamicul fiind tras înapoi de greutatea aurului transformat în piatră. Acele bucăţi de piatră care seamănă cu monezi există şi astăzi în chei sub denumirea de nummulites perforatus!

Pe la 1601, un alt mare campion apare prin zona,Mihai Viteazu; dar nu reuşeşte decît să transmită un scurt "Siktir" adversarilor,fapt care duce la micşorarea înălţimii domniei sale!Cu un cap!

 Numeroasele peşteri săpate în calcarul pereţilor , pe lîngă faptul că îmbogăţesc frumuseţea sălbatică a peisajului, au avut şi o importantă utilitate :folosite în repetate rînduri drept adăpost al localnicilor, au ajuns să poarte şi numele de "Cetăţi ale Turdei".Una dintre acestea este menţionată într-un docoment datat 1703 , ca adăpost a unei cete de răzvrătiţi condusă de căpitanul Nichita Balica. Cu oamenii săi, căpitanul atacă garnizoana austriacă din împrejurimi, moment în care-i văduveşte pe habsburgi de ceva creiţari,reţeta pentru şniţel vienez şi,bineînţeles dulcele apelativ "Arschloch"!

  Acu',în zilele noastre,Cheile Turzii-s îndrăgite de alpinişti!Multe trasee importante,de dificultăţi diferite; ăl mai căutat este Peretele Uriaş,pornind semeţ direct din apa Hăşdatei, înalt de peste 200 m.

 P'acolo,într-un peisaj molcom şi liniştit,este o căbănuţă îngrijită de-un nene savuros cu mustaţa şi barba albe şi limbajul viu... nea Ovidiu, alpinist şi parapantist şi el...Te-ai aştepta să folosească expresiile moştenite la foc automat...dar nu,moşu' pare conştient că limba română e suficient de diversă şi bogată dacă vrea s-o utilizeze ca armă împotriva cuiva!Ca atare,decît să condimenteze fasolea, preferă să facă uz de infinitele posibilităţi civilizate !

    'Ai să ne-auzim civilizatori!


   C.

La birt...

Iacătă că minunea ştiinţei pre numele ei de botez "Internet" o ajuns şi la noi în sat, mai precis în ţifraşa clădire a birtului lu' nea Pandele, ocoş intitulată " Una-ntr-una cafeiu'-i gata". De cînd s-o-ntîmplat pocinogu' şi s-o mai descoperit şi joaca aiasta - eRepublik -, nea Pandele-i tătă zîulica vigăzuit pe cel monitor. Iar de te pune Dumnezău draguţu' să rîvneşti la un deţ de jinars, apoi ai de aşteptat o dărabă de vreme; că cinstitul cîrciumar nu stă singurel la masă, îi ţinut sub oboroc de ţaţele satului, cărora le descebăluieşte tainele eLumii Noi. Cam aşa:


-Şi asta, de pildă, ce-i?
-Ăsta, stimată coană-mare? Care ăsta?
-Soldatul ăsta, din poza ceia.
-Aa, e un locotenent.
-Locotenent? Şi după ce se poate cunoaşte că-i locotenent?
-Vedeţi, stimată coană-mare, acolo pe umăr are două stele de aur.
-Mda, numai că are patru.
-Păi pentru fiecare parte cîte două.
-Aha, am priceput. Şi e un post înalt?
-Depinde cin' se uită... Are multe grade sub el, da' are destule şi peste.
-Şi ăsta ce post are în război?
-Pardon, n-am înţeles întrebarea...

-Adecă, ce ocupaţie are, pe ce post e repartizat- ăsta conduce lupta? Ăsta dă alea, cum Dumnezeu le spune, da, comenzile?
-La ce comenzi binevoiţi să vă gîndiţi?
-Păi O7, la stînga, la dreapta, alea de trebuie spuse la război.
-Mde, astea nu-s chiar comenzi de luptă...da'-ntr-adevăr comandă. De regulă o companie, care-n vreme de război poate ajunge la cîteva sute de oameni.
-Ştiu cum e, am văzut în opereta " Domnişoara regimentului". Rolul locotenentului l-a jucat o foarte bună primadonă. Şi ea mereu zicea O7, O7...
-Desigur...numai că nu-i chiar aşa.
-Doar nu mă crezi aşa necultivată.
-Nici vorbă, stimată coană-mare. Dimpotrivă, e surprinzător şi demn de admiraţie interesul pe care-l arătaţi celei mai ample mişcări a epocii noastre, militarismului...
-Păi, fireşte, omul e dator să se intereseze. Şi...spune-mi, cît primeşte un locotenent din ăsta pentru o bătălie?
-Cît primeşte ?...Nu-nţeleg...
-Ei asta-i! Doar trebuie să aibă leafă un om cu rang atît de mare!
-Desigur că are.
-Păi, asta-ntreb, cît i se dă pentru o bătălie? Ori poate-i plătit global, nu pe număr de bătălii?
-Hm...să zicem global.
-Şi cam cîte bătălii trebuie să poarte pe lună?
-Doamne...păi, nu s-ar putea stabili precis...
-Şi pentru cele cîştigate capătă mai mult?
-Iată o idee interesantă, stimată coană-mare. Mă miră că Marele Stat-Major nu s-a gîndit încă la ea.

-Deşi e limpede. Şi, spune-mi, unde lucrează locotenentul ăsta?
-Hm, judecînd după petliţe, e la un regiment de vînători...
-Atunci n-are o treabă neplacută.
-Cum adică?!
-Vezi bine! Nu-i rău să vînezi. Şi cînd vînează ăştia, dimineaţa sau după-masa?...
-Pardon, nu trebuie să-ntelegeţi chiar aşa...ăsta-i doar un fel de simbol...
-Şi ce? Simbolurile nu vînează? Atunci înseamnă că-i altceva. Şi cam ce vîrstă să aibă locotenentul?
-Asta chiar că n-o mai ştiu, stimată coană-mare.
-Da' de ce stă aşa încruntat?
-Habar n-am... Citeşte gazeta şi poate că nu-i prea place c-au ocupat eMoldova.
-Ei şi? Doar e bine dacă au ocupat-o. Întotdeauna ne bucurăm cînd cucerim ceva.
-Da... numai că, în mod excepţional, au ocupat-o alţii.
-Ei, şi?!...Nu e bine?
-Că au ocupat-o alţii?...
-Fireşte, poate o să ne-o dea nouă...
-Pardon, stimată coană-mare, e o mică eroare... nu-i vorba de aliaţii nosti...sîntem pe picior de război cu ei...
-Aaa! Atunci e altceva. Nemaipomenit ce de ţări mai sînt pe lume! Ei, şi spune, ce crezi, locotenentul ăsta o fi avînd nevastă? Şi dacă nu, cine-o fi amanta lui?


Atît mi-o trebuit, nu mai şăd un perc, mă duc să beu un jinars la Văsălie-n ograda, ne va ninje, da' nu-i bai, că-i liniştee...


"Ninje-afară,ninje-ntruna
Păstă tot parcă-i pămucă,
Nu vedz soare nu vedz lună
Nu vedz sta ca să strălucă.
Păstă satu ce-i pă ducă."



'Ai sa ne-auzim (ne)birfitori!

 C.

Shopping...

"Te uită cum ninge-n Decembre...", se-aude buciumînd domnul Alifantis în micul tranzistor (căpătat acu' mulţi ani drept premiu în urma paradei locale "Fercheş trece badea drumu' "); băiet ascultător, arunc o privire pe fereastră- chiar ninge; iau călindaru' şi verific, sîntem în decembrie!


Decembrie, luna cadoaielor! Singura lună din an cînd lăsăm deoparte tot egoismul,toată rapacitatea din noi, unica lună cînd, sincer şi dezinteresat, sîntem buni unii cu alţii, nu ne certăm, ci ne trimitem unii altora daruri! Minunată descoperire este luna cadourilor, dăruiască-l Dumnezeu cu ceva, cu viaţa de apoi de pildă, pe cel ce-a descoperit-o!

Atins de atmosfera de sărbătoare ce domneşte-n sat, mă hotărăsc să respect tradiţia şi să m-apuc de-mpărţit daruri celor dragi! Deşi am oroare de lins vitrine şi pierdut timpul prin magazine,cu punga plină de golji şi raniţa-n spinare plec la cumpărături, convins fiind că bogata ofertă de la market place o să mă ajute-n realizarea acestui măreţ obiectiv!

Din păcate, am uitat cu desăvîrşire că marţea-s trei ceasuri rele,iar eu , cu binecunoscuta-mi ştiinţă organizatorică, taman în orele blestemate m-am trezit a o face! Başca faptul că, în drum spre monetary market, o mîţă neagră-mi taie calea, da' eu am decis s-o ignor; drept pentru care, bancomatu' nu vrea nicicum să mă servească, pe motiv de pauză de masă! Da' chestia asta-i de cîteva zile, aşa că-s obişnuit, revin mai tîrziu, pîn-atunci dau o raită prin mall!

Se vede treaba că nu-s singuru' atins de febra cumpărăturilor, magazinul fiind plin ochi; şi asta n-ar fi o problemă, numa' că, la o privire mai atentă, bag de samă că mulţi clienţi nu prea au toate ţiglele pe căşi!

Iaca, par egzamplu, un nene se plimbă într-un mod ferit şi ascuns prin magazinu' de arme în timp ce fredonează melodia din "Misiune Imposibilă", după care se-apucă să probeze cîteva din puştile Q5, întrebîndu-l, ingenuu, pe vînzător dacă ştie unde se găsesc pastile antidepresive în magazin! Ăsta-i răspunde prompt 07! E clar, am tulit-o rapid de-acolo, îmi pare rău dragilor, da' puşti nu pot face cadou!

Am vrut să cumpăr o frumoasă casă, cu toate dotările, dar în raionul respectiv, un zălud îşi ridicase cortul şi le spunea copiilor clienţilor că nu au voie să vină în camping decît dacă aduce fiecare cîte o pătură şi-o perină! Vă daşi seama ce vraişte era p'acolo!

Nici la raionul de haine n-am avut mare noroc, un nene d'ăsta stătea ascuns între rafturile cu cămăşi pe umeraş; cînd m-am apropiat, a-nceput a străfiga : EU,EU, ALEGE-MĂ PE MINE!!!! Culmea-i că găsise destui adepţi, cu ajutorul cărora setase toate sistemele home-cinema din raionul vecin să cînte marşuri patriotice şi a organizat o paradă prin magazin! Ca să scap ,am fost nevoit să m-ascund într-o cabină de probă- am crezut c'acolo-i loc sigur! Da' de unde, după nici un minut, din cabina vecină se aude un strigăt disperat:" Băi fraţilor, iar aţi uitat să puneţi hîrtie igienică"!

În fine, am ajuns la magazinul de alimente, gîndind că măcar nişte cozonaci aş putea cumpăra în linişte! 'A pe dracu'! Unu' a vărsat două tuburi de ketch-up în faţa toaletei femeilor şi-a pus panoul cu "Atenţie!!! Suprafaţă alunecoasă" acolo; unu' se folosea de-o cameră de supraveghere pe post de oglindă pentru a-şi curăţa nasul; altu' umplea cu bombonele căsuţa de scrisori şi reclamaţii a magazinului!...

Şi iaca aşa, am rămas şi cu sacu' gol, şi cu nervii la pămînt! Pîn' la urmă, singuru' lucru ce-l pot face cadou e articolu' ăsta(pe care l-am primit şi eu în dar) şi o sinceră urare :Sărbători Fericite!

     'Ai să ne-auzim dăruitori!



    C.

Poveste...

"Cînd eram copil acasă
Şi Crăciunu`l aşteptaaam..."

Liniştea serii de decembre-i întreruptă de un grup de colindători ce trec pe vechea uliţă pavată cu piatră cubică. Sare la fereastră cocoţat pe-un scăunel şi cu nasul lipit de geam încearcă să vadă...oare la ei la poartă?...Nu vede prea bine, pe strada asta nu locuieşte nimeni important aşa că felinarele-s cam chioare. Da' nu se dă bătut, şterge geamul aburit cu mînuţele-i îngheţate, tocmai la timp ca să vadă o poartă din vecini deschizîndu-se şi oameni îmbrăţişîndu-se cuprinşi de o bucurie de neînţeles pentru el...

"Mi-a pus mama la fereastră
În odaia de la drum
O gutuie-ngălbenită
S-o păstrez pentru Ajun"

Privirea-i fuge pe măsuţa din odaie şi ochii albaştri ca cerul se luminară...Doamna i-a spus să nu muşte din gutuie că-i de plastic da' asta nu-nseamnă că nu o poate aşeza la geam. Şi în loc de lampă, pune şi portocala ce era în coşuleţ.

"Luxul mamei cel mai mare
Cînd copii ne adunam
Era pîinea de pe masă
Şi gutuia de la geam..."

Deodată şiroaie de lacrimi încep a-i curge pe obraji. Cu mîinile-mpreunate sub bărbie murmură suspinînd:" Uite, pîine am, am păstrat coltucu' ăsta de la masa de prînz. Şi uite, am pus şi gutuia-n geam...copii sîntem destui...aş vrea..."

Nu apucă să-şi ducă ruga pînă la sfîrşit. Pesemne intrigată de scîncetele micuţului, supraveghetoarea orfelinatului intră-n odaie şi-l bagă cu puterea în pătuţ : " Hai, linişteşte-te, dormi."


"Galbenă gutuie dulce,amăruie
Lampă la fereastră toată viaţa noastră"


Colindul se mai aude doar vag. Printre suspine micuţul adoarme. Şi visează. Poate o masă înconjurată de copii şi părinţi. O familie.



Sărbători fericite vă doresc, alături de cei dragi !

Ciobanaşul cel, hm... viteaz...

Umblă vorba prin tîrg că-n vremuri demult apuse lumea era mai simplă, şi ,poate, mai frumoasă. La fel ca şi vorba umbla pe potecile munţilor Făgăraş un tînăr ciobănaş chipeş, drept ca un trunchi de brad, voinic şi isteţ; al cincilea băiet al unei femei sărace, rămasă văduvă de tînără, era singurul ce nu-şi rostuise viaţa rămînînd necăpătuit, slugă la un boier ce era stăpînul unei tîrle frumoase, undeva pe lîngă Valea Sărăţii.

Tare mult îi mai plăcea lu' Bîlea (că aşa-l chema pe berbant) să hoinărească pe coclauri cu mioarele, din primăvară pînă-n toamnă, nebăgînd în seama nici mustrările bătrînei sale mame, nici trecerea timpului. De altfel, deşi ajuns la vreme, se împlinise de toată minunea şi-şi întărise puterile, numa' cu capu' tăt prin nori umbla; că numa' aşa se explică de ce s-a-ncumetat a se lupta cu o namilă de urs ce dăduse iama în cioporul de oi, într-o iarnă, undeva pe lîngă Piatra Prînzului.

Vestea că un chipeş viteaz ( aşa le zicea şi pe vremuri nesăbuiţilor) hălăduieşte prin munţii Făgăraşilor s-a răspîndit rapid din gură-n gură( un fel de Şipşirip străvechi), ajungînd şi la urechile unui bogătan de prin Cîrţişoara, mîndru posesor al unei averi măricele şi al unei prea mofturoase fete. Fătuca asta cică era tare frumoasă, cu părul bălai ( cum altfel?:D), refuzase mulţime de peţitori din motive doar de ea cunoscute. Ei bine, la slujba de duminică ţinută în fumoasa mănăstire „Santa Maria de Candelis” (sau mănăstirea Cîrţa), a citit în Chipceaslov despre minunatul viteaz şi brusc i s-au aprins călcîiele dupa aista, spre disperarea moşului care nici nu visase să-şi dea fata ( da' mai ales creiţarii) pe mîna unui cioban.

Dupa o serie rugăminţi exprimate isteric cu condurii-n podea, se lasă convins , încarca lada de zestre în cîrca unor servitori şi-o trimite să se-ntîlnească cu alesu' inimii,undeva prin căldările Bîlei , loc unde trebuia să sosească şi viitorul ginerică.


Între timp, ciobănaşu' nostru , dupa ce lăsase-n urmă Custura Sărăţii, mai aruncă o privire către Acul Cleopatrei şi ţopăie sprinten pînă pe vîrful Negoiu. Îşi aruncă privirile-n jur, parcă presimţind că nu va mai ajunge p-aci. Îmbrăţişează zarea cu ochii , încercînd să-şi imprime-n suflet imaginile urieşilor lumii, după care purcede la drum prin Strunga Dracului.

Se opreşte cîteva clipe să-şi ude buzele sărutînd apa lacului Călţun, ştiind ca nu mulţi or mai avea privilegiul de a-l vedea aşa curat şi pur...

Continuă pe un drum sinuos printre pereţi înalţi de stîncă, urcă şi coboară( parcă la nesfîrşit) pantele abrupte ale Laiţei şi Laiţelului, stă un moment pe Turnul Paltinului să se holbeze uimit la nişte capre negre care ţopăiau zălude printre bolovani provocînd alunecări masive şi reuşind să supravieţuiască de fiecare dată. Mai aruncă o privire lacomă către priveliştea ce i se deschide în faţă, crestele colţuroase ale Munţilor Făgăraş se văd ireal de frumoase, ca în poveştile alea de le zice basme , după care coboară spre locul întîlnirii cu cea care se zice că i-ar fi fost sortită.

Legenda spune că s-au plăcut la prima vedere, gurile rele spun că doar averea moşului combinată cu dorinţa fătucii de-a fugi de-acasă au făcut posibilă împreunarea...nimeni nu ştie sigur. Cert este că ceva n-o fo' tocma' cuşer, pentru că Dumnezeu drăguţu' o fo' tare mîniat şi porni o viforniţă cu zăpadă de nu se mai vedea lumea. Turmele erau luate de furia vîntului şi purtate în neştire prin văgăuni ori înecate în lac. Bîlea şi fătuca fugeau ţinîndu-se de mîini căutînd disperaţi un adăpost, dar un val uriaş de zăpadă pornită de pe culmi îi izbi şi-i purtă în străfundurile apelor lacului ce de-atunci va purta numele (nesăbuitului)viteazului ciobănaş: lacul Bîlea.

După mulţi, mulţi ani de la povestea de mai sus, tot din nechibzuinţă, furia naturii combinată cu Incompetenţa, Inconştienta şi Iresponsabilitatea au dus, în 17 aprilie 1977, la producerea celei mai ucigaşe avalanşe din munţii noştri: 23 de persoane au pierit zdrobite: 19 elevi de la Liceul Bruckenthal Sibiu, 3 profesori şi un turist braşovean. Trecînd peste acuzele mai mult sau mai puţin întemeiate dar sigur inutile, ceea ce a rămas în urmă sînt, iaca, 34 de ani de lacrimi şi o placă comemorativă.

 'Ai să ne-auzim chibzuitori!

 C.

Linişte pierdută

Prin 1852 au sosit în Bucureşti primele surori din Nymphenburg (Germania), care au deschis prima şcoală din Principate pentru fete “Institutum Beatae Mariae Virginis” (astăzi Congregatio Jesu), ce-şi propunea să educe tinerele fete sărace din suburbiile marilor oraşe! Bineînţeles că fetele celea ,pe lîngă educaţie, aveau nevoie şi de-un loc pentru recreere şi reculegere; un loc unde să se plimbe prin pădure admirînd culorile frunzişului în zilele însorite de toamnă, dar care să aibă şi ieşiri în gol pentru a admira privelişti; un loc la care să ajungă relativ uşor,dar cu poteci mai puţin umblate, pentru relaxare-n linişte...Alegerea locaţiei devine o treabă delicată (iubiţii noştrii Carpaţi erau plini de asemenea locuri),dar mocanii din Săcele(loc unde au adăstat o noapte), le prezintă argumente convingătoare pentru a rămîne în zona Pietrei Mari:" Nu mereţi în Postăvaru că acolo-i loc de bancuri şantiereşti"! Uite-aşa au apucat pe poteca de la Dîmbul Morii- ar fi putut rămîne ş'acolo,da' parcă se vedeau,deja, locurile pentru grătare!

 Urcînd prin pădurea primitoare ce lăsa să treacă printre copaci razele soarelui pentru a lumina cărările umbrite, vedeau roua dimineţii strălucind ca nişte diamante în montura aurie a frunzelor ce încă nu căzuseră; mirosul de răşină şi aerul tare le inunda plămînii, iar liniştea-ntreruptă doar de susurul micului pîrîiaş le făcea să simtă o rezonanţă stranie, venită parcă din măruntaiele muntelui!

 Nici n-au băgat de seamă cînd au ajuns într-un loc uimitor prin splendoarea lui: cascade, stînci, scări...Canionul Şapte Scări!Peisaj mirific,cascadele parcă le asurzesc, stîncile golaşe parcă le aşteaptă orice mişcare greşită!

Tot minunîndu-se cum un pîrîu aşa de mic a sculptat piatra într-un mod atît de salbatic şi frumos totodată, trec de hopul ăsta, iar efortul le este curînd răsplătit printr-o panoramă extraordinară, întregul oraş Braşov acoperidu-l cu ochii…depresiunea Braşovului se întinde cît văd cu ochii … da,aci,la cabana Piatra Mare se simt deasupra tuturor!

 Trec mai departe spre vîrf, nu înainte de a se răsfăţa cu un ceai de bujor de munte...Drumul e relativ scurt,dar peisajele spectaculoase le ţin din drum pentru a le admira.Iar sus în virf,peisajul e splendid; totul e nemişcat în jur, liniştea pustietăţii le-nfioară... zgomotele par îngăduite doar cu binecuvîntarea divinităţii!

Doar şuierul vîntului le face conştiente că,deşi ziua pare mult mai lungă, nici aici timpul nu stă pe loc! Aşa că, îşi continuă drumul către sora mai mică a canionului Şapte Scări, Cascada Tamina! Ar fi vrut să treacă şi pe la Peştera de Gheaţă, dar cineva le minţise că-i doar o crăpătură sinistră în calcar, fără nimic spectaculos, aşa că o lasă baltă; nu ştiau ce pierd- o peşteră dezvoltată pe fisură verticală în masa calcarelor, şi,dacă le-ar fi ţinut genunchii, abruptul sălbatic al Prăpastiei Ursului.

Într-un tîrziu,ajung într-o zonă de stînci de unde răzbătea un vuiet disperat de apă...Cascada Tamina... spectaculoasă pur şi simplu!Coborînd scări,ţinîndu-se de lanţuri, ajung în pădurea de la bază,plină de copaci cu forme ciudate, căzuţi de la sine sau muşcati de securi,iar liniştea ,poate prea bruscă, e atît de profundă încît,aproape le sperie!

Ajunse la capăt de drum, în Timişul de sus au pus bazele unei case de vacanţă pentru fetele din şcolile catolice!Frumos loc...liniştit loc! Pînă-n 1948,cînd toate casele şi şcolile catolice au fost închise de către regimul comunist; dupa 1989, şi-au reintrat în drepturi, dar nimic nu mai e ce-a fost...

Şi ce păcat, într-o lume plină de confuzie şi zgomot crescînd, ce duc numai la schilodirea sufletului şi la iluzie, un loc liniştit pentru hodină e greu de găsit! Tot mai greu!


'Ai să ne-auzim liniştitori!

 C.

RĂZBOI ÎNDELUNGAT

Două tranşee aflate la mică distanţă una faţă de alta!Tranşee care ar trebui să fie de aceeaşi parte !Da'...nu-s!
Dintr-una ,răzabate un iz de alivenci,poale-n brîu şi tămîie!Flamura papal-moldavă unduie apatic în acordurile tînguitoare ale doinei!

Din ailaltă,printre aburi de cafea, ceai şi lapte(într-o parte chiar se iţesc neşte corniţe de fiinţă sacră),împletiţi cu arome de coniac şi fum de ţigară,s-aude, dintr-un colţ, în surdină, imnul gaytari închinat răsăritului Soarelui!Într-alt colţ se aud citate din Purana lui Manu!Tii,omu' ista-i ubicuu,parol,doar s-aude o singură voce(în plus, accentu'-l trădează,îi de-al nost',bată-l norocu')!

1:(ieşind din tranşee,şi rotindu-şi privirile!Reci!)AAh ce somn mi-e!Iese vreo sfîrîială azi?!Hei,duşman!Deşteptarea!
2:(iese din cealaltă tranşee cu lapte-n muşteţi)Salut,monşer!Cum merge cu sănătatea,dragă duşmane?!
1:Mulţumesc,bine!Ah,ce nepoliticos sunt,am şi uitat să-ţi urez...Să-ţi fie de rău(poc,trage în umărul celuilalt)
2:Mersi!(ocheşte)Unde pofteşti?
1:Dacă eşti drăguţ,aici în omoplat!Toată noaptea m-a mîncat!
2:(poc...curtenitor):Am nimerit bine?
1:Excelent(îşi acoperă rana cu o medalie)!Altfel,cum te mai simţi?!(ocheşte,trage,):Cheers!
2:Ce să zic,lenevesc!Au,mulţam fain(îşi astupă rana şi trage şi el)!

Un cîrd de pescăruşi încropesc o horă a unirii pe azuriul cerului!Nu-i bagă nime'-n samă...deocamdată!

1(cască):Ceva noutăţi ieri?
2:Un rus rîde continuu de cîteva zile-ncoace!
1:Dobitocu' ăla rîde mereu!Acu' ce motiv a mai avut?!(trage):Tii,ce roşu frumos!
2:A pus pariu c-un rumân că ăla nu e-n stare să se nimerească deasupra centironului!Zăpăcitului i-a sărit muştaru' şi i-a demonstrat că-i bun ţintaş!Pfff,ai nişte gloanţe pe cinste..prospături!Noroc!(ciocnesc armele,apoi trag şi-şi astupă rănile)

În lipsă de aplauze,cîrdul de pescăruşi se dispersează!Acu' observ că nu prea seamănă cu pescăruşii...da' nu mai contează,oricum au plecat!

1:Dragă duşmane,ce zici,te fac o partidă de baionetă?!
2:Cu placere!Pe ce ?
1:Pe burtă!Şi-n locul ăluia care pică,preia toată miza următorul partener,pe linia-ntîi!
2:D'accord!Cine începe?!
1:Totdeauna eu!!!(montîndu-şi baioneta cotită,aia de lovit pe după colţ)Şi tot eu termin!!!
2:Hihi,rămîne de văzut!Aveţi cuvîntul!
1:(împunge)Roşu!
2:Nu-i rău!(împunge)Iaca ,de-abia ăsta-i roşu!
1:(împunge)Plămîn!
2:(împunge)Măduvioară!
1:Ha,ai ratat,am atuul!(brusc)Inima!!!
2:(scăpînd arma din mînă)Pff,ai cîştigat...noroc chior!
1:Cu bine,bătrîne!(năucit de lovituri,cade şi el)

La marginea cîmpului de luptă,un ruznac rînjeşte satisfăcut!Al drac',iar cîştigă el!

'Ai să ne-auzim mai ochitori!


 C.

Comoară moldovenească

   Cică de mult tare, în vremile cînd tăt rumânu' încă NU se-ntreba care-i rostu' coşului de gunoi, prin codrii de brad şi molid ce-nconjurau o pitorească vale de la poalele Rarăului bîntuia bezmetic un balaur monocăpos! Anonim da' deosebit de firoscos, le cam dădea peste cap culturile localnicilor, chestie care-i face pe aceştia din urmă să punp la cale o mică ambuscadă ; cîteva zeci de voinici(anonimi ş'ăştia), se apucară de hărţuit biata lighioană,pînă cînd, ameţită, primeşte lovitura de graţie de la numitul haiduc Hălăuceanu(ăsta,ca orişice erou, musai să aivă nume)! "Uaaii-hă, ce m-o pălit", icneşte cu ultima suflare balauru', moment în care voinicul din poveste-şi priveşte cu mîndrie ghioaga aducătoare de moarte;nu la fel de bucuros îşi priveşte opincile ce căpătaseră aspect de găleţi sparte din motive de umblat prea mult pe jos; ridicîndu-şi ochii şi văzînd cît are de mers înapoi, exclamă cu obidă: „O, ce cîmp lung!" Şi pen'că locul părea a fi menit să asigure apărarea Moldovei la trecători, s-a numit Cîmpulung Moldovenesc!

Povestea spune că Hălăuceanu ar fi bătut coclaurile în căutarea aurului ascuns de Petru Rareş prin cei munţi, ş'asta doar pentru că voia să intre-n iatacul unei fătuci din zonă,legal,cu acte-n regulă, da' n-avea bani pentru costum; drept mărturie stă o foaie din jurnalu' de bord al haiducului, pe care ne grăbim să v-o reproducem:

"Dragă Măriucă, stau aci ,pe Pietrele Doamnei(care,fie vorba-ntre noi,au fo' cucerite doar prin 1921)şi-ncerc a-ţi scrie un răvaş prin care să te conving că tare te mai iubesc; da' şi mai tare te-aş drăgosti de m-ai primi în casă numa'-n izmene, că nu-i rost de ghiloşire p'aci!Locul unde mă aflu acu' nu-i ăl mai indicat pentru scriere,da' m-am căţărat aci mînat de-o dorinţă teribilă de a fi martorul unui răsărit de soare văzut de la o înălţime de 1648 m fix,măsurat cu nojiţele! Poveştile de la voi din ocol spun că pe la anul 1541, Petru Rareş şi-ar fi lăsat aci soţia, fiul şi o parte din avere. Tătarii care pohteau la violuri extatice şi bani nemunciţi, au atacat peştera comorilor; nu au reuşit să patrundă+n ea, deoarece o grămadă de bolovani s-a prăbuşit asupra lor, îngropîndu-i. Aşa a scăpat familia domnească de năvala tătarilor , dar cu preţul bogăţiilor ce au rămas închise în măruntaiele muntelui.Cică aşa s-au născut Pietrele Doamnei, stîncile care au ajutat-o pe doamna să scape nereperată!

Îţi spui drept,din dorinţa de a găsi galbenii şi de a mă-ntoarce degrabă la tine, am trecut ca zăludu' fără să opresc preţ de cîteva momente şi să observ că în jurul meu sunt adevărate minuni ale naturii!Da' o fac acu'... Privesc în jur şi încep să înteleg cîte ceva din fascinaţia pe care o provoacă aceste locuri şi simt cum sfînta Dorinţă de înavuţire rămîne mută în faţa măiestriei cu care Mama Natură a modelat cetatea de piatră a Rarăului, cetate ce-i greu de cucerit; bag de samă că d'aia şi mulţimea de poteci ce o brăzdează se reunesc într-una singură: în apropierea Poienii Sihăstriei se întîlnesc potecile de pe Izvorul Alb, Bodea şi Valea Seacă, pentru ca mai sus să fie întîmpinată cea de pe pîrîul Mesteacăn; dacă vei vrea v'odat' să te-aduc p'aci, musai să le străbatem pe toate,altfel nu vei putea simţi chemarea tainică a acestor munţi unde,în zorii zilei, ai prilejul să asculţi, la ea acasă,un crîmpei din muzichia naturii, în care cîntecul păsărilor este acompaniat de foşnetul masivelor păduri de brad.

Mă uit în jur şi-mi vine a plînge că n-am ştiut a mă opri măcar o clipă să-mbrăţişez un brad din
tainicele păduri, deşi bănuiam că reprezintă un element important în universul vostru,al celor crescuţi în preajma lor...am trecut mai departe făr' să-i salut măcar...

N-am băgat de samă nici ceţurile din văi, nici norii zdrenţuiţi de vînt,printre care apăreau, din cînd în cînd, imaginile apocaliptice cu Piatra Şoimului, Piatra Buhii sau Cheile Moara Dracului!

Sara, călăuzit de stelele care, poate, nicăieri nu se văd mai galbene ca aci, aş fi putut să văz ce-i cu Peştera Liliecilor, da' io-am stat să caut auru'!...

Aur care,dragă Măriucă-ţi spui drept, io cred că nici n-o existat!D'aia-ţi scriu acu', să ştii că ,de mă mai vrei drept soţ, io-s gata să te iau cu legămînt în faţa Domnului, în orişicare sfîntă mănăstire din împrejurimi... de vei vrea la Voroneţ, că-i albastră ca ceriul iubitei Bucovine sau la Sihăstria Rarăului,ctitorită de Patru Rareş drept mulţumire pentru întoarcerea acasă...numa' să ştii că io galbeni tăt n-am!

 Da' ţi-oi aduce-n dar poveştile plimbărilor mele;iar de vei reuşi să vezi lumea prin ochii şi visele mele, poate vei simţi şi tu darurile care ni le trimite Ăl de Sus: cerul, munţii , sălbăticiunile, crestele, razele soarelui, stelele cerului! Şi vei vedea că totul devine aur prin privirea şi prin gîndurile aiestea!Iar tu,la rîndul tău, le vei dărui pruncilor tăi, pentru că muntele ăsta merită să fie respectat, iubit, dăruit!Şi pentru că dăruind vei dobîndi!

      'Ai să ne-auzim dăruitori!


    c.

Science friction

Ştiinţa este totalitatea scrierilor despre acele rezultate care iau naştere de pe urma a ceea ce se numeşte "sete de cunoastere",maladie spirituală,rudiment atavic al omului,moştenit dintr-o eră mai veche!Scopul recunoscut al ştiinţei constă în căutarea adevărului,cunoaşterea naturii ,şi,în afară de acestea,în aflarea scopului final al lucrurilor!Pretinsul scop final al ştiinţei este ca,prin ea,omenirea însăşi să fie în sfîrşit,fericită!Pentru a se realiza asta se întîmplă cunoaşterea naturii şi analiza,căci,la o adică,ce fel de fericire poate fi dacă omul nu bea apă ci o parte oxigen şi două părţi hidrogen,din care lesne poţi da ortu' popii!În schimb,nu-i aşa,cît de substanţial poate contribui ştiinţa la fericirea că o pot pupa pe vecina de la doi prin faptul de a şti că maţele ei arată ca o rîmă plină cu sînge pe care ai călcat-o întîmplător!

Cunoaşterea adevărului oferă imaginaţiei omeneşti şi o altă fericire elevată:aşa,de pildă,nu-l lasă pe om să uite că pînă la urmă toţi murim,şi că,prin urmare ,dă ortul popii şi celălalt(aşa s-a născut chestia cu capra vecinului)!Şi,în fine,conduce şi la valoroasa concluzie că,ştiind toate acestea,nu merită să te prepari pentru o eviaţă lungă şi nici nu merită să cunoşti eadevărul!

Pentru a ajunge la fericirea absolută(galben de gras şi zîmbet circular),eRepu' ne trimite la cursuri,loc unde(contra cost,bineînţeles)putem învăţa urmatoarele ştiinţe:

-Fizica:-se ocupă de toate acele fenomene ce sunt legate de aspectul exterior al obiectelor!Printre altele se ocupă şi de greutatea obiectelor,chestie destul de importantă dacă vrem să ştim ce mărime trebuie să aibă un cataroi pentru a altoi pe careva!Apoi se ocupă de căldura obiectelor şi stabileşte temperatura necesară pentru a face să acţioneze un tanc Q5 spre a putea da gata 30 oameni dintr-un foc!

-Chimia:-se ocupă cu părţile componente ale corpurilor,descoperind ce materiale trebuie alăturate pentru a exploda în stomacul omului!Se ocupă ,apoi,cu materiile necesare producerii de electricitate şi a descoperit cît curent este necesar pentru a lichida un om pe care gloanţele au omis să o facă!Dacă nici asta nu-i de ajuns,tot chimia ne ajută,prin descoperirea diferitelor otrăvuri şi acizi,picurate în cantităţi suficiente de a da gata chiar şi un elefant,în reporturi,ziare,etc!

-Matematica:-se ocupă de numere şi linii, şi a descoperit ce deshidere trebuie să aibă unghiul de lansare a unei flegme,pentru ca asta să pice în capul celui ochit!Ăi mai dibaci calculează atît de bine,încît pot acţiona chiar şi de după colţ sau din spatele victimei!Chestie de experinţă!

-Analiza:-unii oameni după ce s-au transformat din maimuţă-n om,au moştenit acea însuşire a maimuţei de a desface obiectele ce le pică în mînă în părţi mărunte,drept care obiectele nu mai pot fi întrebuinţate!Această operaţiune o numim,pompos, analiză!Obiectul analizei apare la oameni în foarte variate feluri!Unii oameni desfac animale sau plante mai mici,acest soi de indivizi fiind cel mai puţin periculos;alţii,în schimb,destramă(desfac)pînă şi stomacuri omeneşti,ţări,armate,amiciţii!

-Gramatica:-se ocupă de legile limbii şi a descoperit cum trebuie formulată cît mai frumos o sentinţă de condamnare la moarte!Utilizarea eronată a acestei ştiinţe,duce la faultarea limbii şi se sancţionează cu cartonaş roşu,fluierături şi palme peste ceafă!

-Anatomia:- după îndelungi cercetări,oamenii au constatat că urechea-i pentru auzit,ochii pentru văzut,iar picioarele pentru mers;a mai rămas de stabilit doar la ce foloseşte omul,în totalitatea lui!Pîn' la rezolvarea acestei probleme,se folosesc clonele!

-Medicina:-se ocupă de structura internă a omului şi a descoperit cum trebuie cusut un soldat sfîrtecat pentru a putea fi sfîrtecat încă o dată;punctul culminant al medicinei eR nu este,aşa cum ar crede unii,revenirea din moarte mai mult sau mai puţin clinică,ci descoperirea multiplicării omului întru menţinerea în viaţă a unui sistem bolnav,pentru a boli,bietul de el,cît mai mult!

-Filozofia:-se ocupă în ansamblu de condiţiile fericirii omului şi a descoperit că omul e cel mai fericit atunci cînd e mort!Mai studiază la ce anume gîndeşte omul şi dacă întra-adevăr gîndeşte sau numai crede că gîndeşte!Rezolvarea acestei înterbări cere timp pînă se va elucida!

-Sportul:-ştiinţa sportului presupune toate acele mişcări şi convulsii pe care oameni asmuţiţi din start le execută cu anumite părţi ale trupului,cu scopul ca absolut nici o părticică să nu rămînă acolo unde era prevăzută organic să stea şi să ocupe o poziţie pentru care respectiva parte a corpului nu e deloc structurată!Dintre cele mai cunoscute activităţi sportive de la noi,amintim pescuitul în ape tulburi,vînătoarea de vrăjitoare,îndreptatul trunchiului după ce se pupă tărîna!Pentru această artă pot fi folosite toate părţile trupului,cu excepţia creierului,a cărui funcţie are influenţă nefastă,acesta calificînd eforturile şi scălîmbăielile drept tîmpenii!

Ar mai fi v'o cîteva materii,da' le lăsăm pe altă dată!


'Ai să ne-auzim mai ştiutori!


 C.

I had a dream...

Prove that you are human...

Da' dom'le,mi s-a-ntîmplat şi mie!Nu chiar ca stimatului domn KING,da' p'aproape : D
Se făcea că am fost vizitat de-un extraterestru,care vroia să cunoască mai multe despre oameni!Cică nu era la prima lui vizită pe pămînt,da nu-nţelesese prea multe la vizitele lui anterioare,bag sama din motive de ghid nepriceput!
Aşa că,dacă tot era circul în oraş,şi mort fiind dupa artă(: D),pac l-am dus repejor la Marele Cort!

Am văzut întîi Elefanţii Păşitori,care merg jur-împrejurul arenei numai pe picioarele dindărăt...dar nu i-a plăcut cine ştie ce,cică treaba asta-i un fleac,i-ar place să vadă elefanţi care merg pe toate cele 4 picioare din dotare!La urma urmei,parcă are dreptate,văzînd elefanţi numai la circ,ăia care merg normal par a fi rarităţi!
Apoi a urmat Cangurul Matematician,care aduna şi scădea cifre;asta n-a fost interesant,pîna şi mie mi se părea că seamănă foarte mult cu profesorul de aritmetică,domnu' Pigulete!

Apoi a urmat Dactilografa ce trăieşte sub apă şi care înota pe fundul unui vas şi răsufla cît se poate de bine prin bronhii!Arăta exact ca un peşte,avea şi solzi!
A urmat apoi Vulturul care ţese ciorapi cu igliţele!Chestia asta era destul de interesantă,da' se vedea cît de colo că n-o mai duce mult!Săracu',şi-a stricat ochii de la atîta ţesut...ţinea acul foarte aproape de ochi cînd băga aţa!
Apoi a venit Omul care înghite cărbuni ,a înfulecat 4 kile de cărbuni ,pe urmă s-a aşezat pe-o sobă şi-a început să ţiuie şi să scoată fum!

Apoi a urmat Pantera din Nubia şi a născut un iepure fricos!
Apoi a apărut acelaşi iepure şi-a renăscut-o pe Pantera din Nubia!
Apoi a urmat Omul Balon ,care s-a umflat pe el însuşi şi s-a înălţat pe acoperişul cortului!

Tot spectacolul a fost destul de interesant ,dar,cînd am ieşit afară,în stradă,feciorul a rămas cu gura căscată cînd a văzut un om care mergea pe picioare,vedea cu ochii,respira pe nas şi vorbea cu gura!Toată seara nu mi-a vorbit decît despre asta!


'Ai sa ne-auzim normalitori!


 C.

Cum s-ajungi ministres

Un "om" în faţa unui scaun; trăsăturile-l trădează că ascultă cu mare atenţie:


-Vă salut cu respect, excelenţă...la dispoziţia dumneavoastră, excelenţă...a nu, nu, excelenţă...pot sta şi-n picioare, ce dacă-i birou' meu, excelenţă...

Pauză; ascultă mult aplecat înainte.

-Ooo, fireşte, excelenţă...sînt fericit că-s primul care pot să vă felicit...Cum de unde ştiu? Păi toată noaptea am muncit la treaba asta, n-aţi binevoit a observa?!

Pauză; zîmbeşte politicos.

- Hahaha! Foarte bună!...Ce părere avem despre asta?... Vai , excelenţă, eu nu pot vorbi decît în numele meu, dar cred că la fel ca mine gîndeşte întreg partidul...Nouă , fiecăruia, ne pare rău că nu ne veţi mai fi şef la noi în parohie... dar dacă ne gîndim că excelenţa voastră va ajunge în fruntea întregii societăţi, în locul înălţimii-sale , atunci, pot fi sincer, excelenţă?...E xcelenţa voastră ştie că eu am fost întotdeauna om dintr-o bucată, ce am în inima, am şi pe buze...Da?!...Îmi permiteţi?!...Atunci, excelenţă, o spun deschis: faptul că excelenţa voastră vine acum la conducere... ni se împlineşte o veche dorinţă...Aşteptăm lucruri mari de la schimbarea asta, o nouă eră, excelenţă, pe care demult o...
Pauză

-Dacă pot să fiu absolut sincer...urîtă lume a fost înainte, excelenţa voastră o ştie foarte bine...nu era o lume pentru funcţionari cinstiţi...dacă-mi permiteţi, era o lume de mameluci, carierişti, o lume pentru lingăi...dar iată că omul care şi-a păstrat spinarea dreapta...(uşurat, rîde cu însufleţire): Hehehe, că bine mai ziceţi, excelenţă, un dinozaur... pe vremea căruia nu puteai prospera dacă nu-l periai, excelenţă...un om drept, cu cinstea neştirbită, excelenţă, pentru care nu conta goana după ranguri şi titluri, excelenţă, nu putea avansa, excelenţă, pentru că nu exista decît : "înălţimea voastră" aşa şi pe dincolo, excelenţă; cine nu rostea tot la jumătate de minut "vai, înălţimea voastră, cutare o făcut..." şi "vai, înălţimea voastră, cutare o dres...", excelenţă, o ducea tare rău, excelenţă!

Inspiră adînc, ascultă cu încordare.
-Cum să nu, cum să nu!...
Mişcările lui , asemeni florii soarelui, arată că excelenţa sa se plimbă de colo-colo prin încăpere.
-Vai, Doamne!...Excelenţă!...Mai încape vorbă?...Sînt convins că acum va fi altfel, din moment ce excelenţa voastră va fi sprijinită de cei cîţiva oameni cu spinarea dreaptă de la noi din partid...caracterul şi inima excelenţei voastre vor îndepărta răul, excelenţă...Nici nu binevoiţi să credeţi cu cîtă admiraţie vă ascultăm, excelenţă...noi, cei cîţiva care ne-am păstrat cinstea...sînt convins ca i-aţi spus dinozaurului că aici se termină cu protecţiile şi cu linsul tălpilor...

Se opreşte în dreptul scaunului, semn că excelnţa sa s-a aşezat.
- Se termină cu ploconeala...
Brusc sare-n faţa scaunului, se pune-n patru labe, caută pe jos:
-Lăsaţi-mă pe mine, excelenţă...s-a rostogolit sub birou ( ridică de jos ceva, şterge cu mîneca sacoului obiectul, apoi îl întinde, cu veneraţie, către scaun)...Aşadar , odată cu venirea excelenţei voastre, a venit vremea omului ţeapan, cu spinare dreaptă...

Cu modestie:- Păi...dacă credeţi, excelenţă...a oamenilor ca mine!

Aplecat într-o parte, ca unul bătut pe umăr:- Păi...(jubilînd), adevărat?! Credeţi, excelenţă, cp eu?!...(strălucind de bucurie) Poftim? adică eu?!...(festiv, pocnindu-şi călcîiele) Dacă crede excelenţa voastră, atunci eu sînt mîndru să primesc numirea asta! Primesc postul ăsta nu pentru că este vorba de o avansare, ci pentru că mi se da ocazia să slujesc cu credinţă pe cel ce nu mi-e doar şef, ci şi un ideal politic- pe excelenţă voastră!

Şeful vrea să plece, aşa că se repede la un cuier imaginar, îl ajuta pe superior să-şi îmbrace paltonul, îl conduce pînă la uşă făcînd temenele:
- Vă salut cu tot respectul, excelenţă, vă rămîn veşnic recunoscător...excelenţă...vă salut cu respect...respectele mele...resp...

În timp ce cortina roşie cu seceră şi ciocan începe să cadă, " omul" fredonează o odă închinată iubitului conducător! Cu faţa desfigurată de fericire, îşi freacă palmele ca după o bună afacere! Dacă n-ar purta pantaloni, probabil că s-ar vedea cum dă din coadă, ca un cîine; ba nu, ca o javră!



'ai să ne-auzim linguşitori!


  C.

Visele Auguste!

Cu ceva vreme-n urmă(aşa,cam între anii 108 - 110),mult înainte de a deveni nume de bulevard,domnul împarat Cesar Nerva Traianus Augustus dispune întemeierea unui nou oraş în Dacia romană!Anumite voci susţin că neica Traian auzea voci şi visa chestii ciudate...linguşitorii ziceau că-i clarvăzător!Ceva sîmbure de adevăr tre' să existe;se pare că, luîndu-l deoparte pe bunul său prieten Terentius Scaurianus,a început să-i povestească despre locul unde va construi viitoarea metropolă:
"Te vei duce în Dacia,undeva în sud - vestul depresiunii Haţeg,unde spaţiul parcă se dilată în toate direcţiile, dezvăluind pădurile nesfîrşite contopite cu crestele munţilor!Ochiul ţi se va plimba-n voie în jos şi în sus,alegînd cu răbdare locul ctitoriei!Vei ajunge pe-nserat,cînd ultimele raze ale soarelui cad pieziş pe locul unde viitorul cneaz Cande-şi va construi castelul!

 O să cauţi loc de înnoptat...nu trebuie să te neliniştesti, ţăranii acestor vremi te întîmpină cu poarta şi cu inima larg deschisă, ca cei care ştiu că oricine ar fi străinul ce-i calcă pragul, rege sau cerşetor, trebuie să-l primească la fel ca pe Domnul deghizat în muritor;cu timpul,porţile or rămîne deschise,da'-n loc de "ziua bună" te vor întîmpina cu "haben sie kaugummi _!",aşa că,grăbeşte-te!

Curiozitatea o să te mîne să explorezi împrejurimile chiar şi în ceas tîrziu de noapte,şi asta din pricina misterioasei umbre ce se distinge-n zare,printre păduri!Acolo,pe la 1300 se va construi biserica Colţ. Clădită din piatră de rîu, biserica va fi aşezată pe o înălţime, chiar vis-a-vis de rocile de care se agaţă cetatea Colţ. Seara care se lasă pe nesimţite şi ploaia măruntă îţi amplifică senzaţia de mister care învăluie acest colţ de Rai.Pînă şi domnul Jules Verne va fi fermecat de peisaj,obligîndu-l să scrie “Le Chateaux des Carpates”!

Dimineaţă vei pleca să cunoşti satul ce va purta un nume de basm:Santamaria Orlea!Vei vedea o mică colină verde,scăldată-n soare;nu te grăbi să te plictiseşti,gîndeşte-te că aci,prin sec xiii,va răsări o biserică elegantă şi zveltă,cu minunate fresce roşii ca focul!Baţi rapid trei mătănii, ca să nu-ţi bată sătenii obrazul,după care-ţi plimbi tălpile obosite prin iarba încă strălucind de roua dimineţii!Te vei simţi atît de bine ,încît vei purcede din nou la drum,călăuzit tot timpul de magnificele creste ale Retezatului ce se zăresc în depărtări!

 La un moment dat,la liziera pădurii ce se furişează printre coline,vei găsi satul Densuş!Acolo,măi Terente,dac-ai fi avut şansa să te naşti cu v'o doişpe secole mai tîrziu,ai fi putut admira în tăcere bovină,un monument creat,parcă,de o civilizaţie misterioasă;ai fi suferit un şoc,deoarece ochii tăi ar fi văzut ceva ce mintea ta cazonă nu ar putea pricepe:îmbinări de stiluri şi materiale de construcţie...de la un turn de piatră romanic la nişte ancadramente gotice... cîteva coloane clasice, bucăţi de mausolee romane, totul pe un fond de inspiraţie folclorică!

Năucit de atîtea minunăţii pe care le-ai fi putut vedea,o să te-nvîrţi ca o găină beată colindînd printre dealuri!Brusc,o să ţi se arate o colină verde-praz,străjuită de barierele naturale ale munţilor din preajmă,loc numa' bun pentru construirea oraşului!Acolo,în sud - vestul depresiunii Haţeg, pe locul unei tabere a Legiunii a V-a Macedonica,vei fonda noua capitală a Daciei romane!Şi,pentru că născocitorilor de nume imaginaţia le cam joacă feste,o punem de-un mic plagiat,numind oraşul Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa,după numele purtat de capitala Regatului Dac al lui Decebal, care se chema simplu,Sarmizegetusa!Despre drepturile de autor încă nu s-a auzit,aşa că nimeni nu crîcneşte...ba mai mult,bunul obicei se va transmite din generaţie-n generaţie, fiind asimilat în adn-ul mioritic,pe lîngă interesul sporit arătat luptelor în noroi şi spălarea rufelor în public!

Probabil,măi Scauriene,că te-ntrebi de ce-i nevoie de altă capitală dacă exista deja una:păi,ca să ne ţină minte generaţiile viitoare nu doar ca şi cuceritori-ucigaşi-distrugători,ci şi capabili de a făuri lucruri bune şi durabile!Aşa că,hai,cap-compas către Dacia şi pune-te pe treabă!"

'Ai să ne-auzim făuritori!


  C.

Papa mult şi boosteru' nu măreşte creieru'!

Pe lîngă plopii fără soţ adesea eu treceam ,
Puteam să trec şi peste ei,da' ce gheşeft făceam?!

Ne naştem,creştem,ne maturizăm,crăpăm!Cam asta ar fi,pe scurt,evoluţia fiecăruia de pe minunata noastră planetă!Bineînţeles,totul se petrece în timp,fără grabă!De altfel,pînă şi Ăl de Sus ,în timp ce făurea lumea,mai lua cîte o pauză! Acu' ,deşi suntem în secolul vitezei,evoluţia omului ar trebui să fie tot aşa,langsam,fără a sări peste etapele vieţii precum un cangur cu jăratec sub coadă!

Cei care-au conceput joaca asta au pus la dispoziţie booster-ele,un fel de vitamine ce ne ajută să ne dezvoltăm mult mai rapid decît ar fi normal,făcîndu-ne să arătăm armonios la trup,fericiţi la chip...da' cu tărtăcuţa,cum rămîne cu tărtăcuţa?!Pare că nu dau doi bani pe vorba veche,din popor:"Steroidu' şi pastila nu o să ne crească bila"!
Ca să nu fiu acuzat că vorbesc în necunoştinţă de cauză,iaca un exemplu de evoluţie rapidă:

Şedeam în balcon la cafenea şi răsfoiam o gazetă!Deodată am auzit nişte paşi uşori,şi văz un ţînc de vre-un anişor cum se aşează fără fasoane la masa mea:
Mă numesc Iosip,şi sunt foalte feliţit să vă cunosc,gînguri politicos!E pentlu plima oală cînd calc în cafeneaua asta şi am nevoie de nişte sfatuli!
-Cu toată plăcerea,cum te pot ajuta?!

Îşi lungi puţin gîtul şi mîinile,capul i se turti o idee la ceafă,nasul i se mări ,gura i se lărgi:arăta ca un copil de 6-7 ani,dar (încă)semăna cu ceea ce fusese în urmă cu două minute:
-Apelez la un om în etate ca la un cunoscător al sufletului omenesc!Vreau să vă cer sfatul în nişte probleme de viaţă!
-Îţi stau la dispoziţie,îi spun surprins,numai că...

Tînărul mă privea încordat!În clipa aceea, părul lui blond începu să-i crească vertiginos,iar dinţii de lapte îi căzură zgomotos pe masă:
-Mă scuzaţi un minut,pînă-mi cresc dinţii vorbesc cam greu!
Nici un minut n-a durat;mă privea zîmbind...arăta ca un puşti de vreo 12 ani...
-Ei bine,începu să vorbească limpede şi tare-cel mai important lucru:sunt îndrăgostit!
-Ahaa,am exclamat....
Sunt îndrăgostit şi nu mai vreau să ştiu de nimic altceva,strigă cu o voce un pic mai adîncă,în timp ce părul său blond căpăta o nuanţă mai închisă!În ochi îi juca un foc nobil,începu să-i mijească puful mustăţii,părea a avea 17 ani de-acuma!

Avîntul său tineresc mă cuceri şi-mi stimula imaginaţia:
-Bravo!Nu-ţi bate capul cu nenorocitele de prejudecăţi!Cîntă romantismul bucuriei,du o viaţă de artist,fii regele acestei vieţi,fericit liber şi nepăsător!
Mă privea cu aerul că-mi dă dreptate!Dar ochii lui păreau obosiţi!Pe neaşteptate pletele i se împuţinară!
-Ei da,rosti pe o voce adîncă,spartă,ceva mai rigid!Dragostea e o treabă importantă,dar nici mizeria,lipsa de bani,truda nu pot fi neglijate,că nu-i bine!Romanticii au cam denaturat adevărata faţă a lucrurilor!Or,nu-i permis să le cînţi în strună!Fiecare treabă îşi are rost la vremea ei!Dar romantismul este perimat!
-Bine,dar adineauri...
-Adineauri eram un ţînc fluşturatic ce nu cunoştea viaţa!îmi replică îngîndurat!
-Şi acum?
Mă privi rece:-Acum,mi-a crescut tărtăcuţa!Fără bani nu ţine nici dragostea nici literatura,bătrîne!
-Poate că ai dreptate,dar dacă-ţi urmezi visele...

Îşi încruntă sprîncenele negre şi stufoase:
-Vise!Iluzii!-zice cu dispreţ!Nu folosesc decît pentru a ne ascunde realitatea!Realitatea limpede,adevărată,deşi neplăcută!Nu merită să-ţi faci iluzii,iar,cînd ai ajuns la o vîrstă oarecare,îţi dai seama că nu ai nevoie de ele,că sunt doar aiureli şi slăbiciuni...te rog crede-mă,tinere!
-Scuză-mă,dar tu te-ai aşezat la masa mea cerîndu-mi sfaturi despre cum să-ţi faci viaţa!
Auzindu-mă,se ridică în picioare ca împins de un resort!Barba lungă .alba,îi fremăta toată pe faţa plină de zbîrcituri,în timp ce-şi repezea spre tavan braţele-i tremurătoare:
-Cuuum?!!zbiară pe un ton ascuţit,strident,de om bătrîn.Tu vrei să-mi dai sfaturi?!mie?!Unui om venerabil?!Tu vrei să mă-nveţi pe mine?!Mai bine şterge-ţi nasul,mucosule!!!

Scuipă scîrbit!Vînturîndu-şi mîinile bezmetic mă părăsi brusc,fără un cuvînt,lăsîndu-mă cu gura căscată!
Ce ţi-e şi cu booster-ele astea!


'Ai să ne-auzim nepastilaţi!


 C.

Şerloc Holmz s-a opărit!

motto: “we cannot know everything” eventual cu completarea “we know shit”…

Seară,linişte...doar eu şezînd în fotoliu' din dotarea camerei ce încă mai e a mea,muzică-n surdină de la vecinii amabili(surdina-i datorată bumbacului îndesat vîrtos în urechi),cafea,ziare şi ditai bongu'(dupa ultimele informaţii,m-am lăsat de tutunul inofensiv şi m-am apucat de ierburi parfumate )!Cu-o mînă răsfoiesc gazetele,cu una ţin cana de cafea,una sub ceafă şi cu una ţin pipa(hmm,are efecte deosebite:D)!La un moment dat ,cineva sună insistent la uşă-interesant cum cineva reuşeşte treaba asta fără sonerie,da',mă rog,nu-mi bat capu'!

Iaca,nea Şerloc!Purta un pantalon în carouri,ca de provincial,şi o cravată ţipătoare.Era îmbrăcat foarte derutant!Dacă n-aş sta zilnic,de la 3 la 7,la cafeneaua unde-şi face veacul şi el,şi n-aş şti că-i detectiv,l-aş fi crezut desigur altceva,atît de mult se străduia să facă impresia ,asupra unui privitor superficial,că ar fi un biet provincial naiv!

Intră cu o mutră întunecată în odaia mea şi-mi spune,protocolar:"Bună ziua"!
-Zău maestre Şerloc,ce eşti aşa scortos, cînd la cafenea mă iei cu "'ai noroc bătrîne"!Altfel,ce mai fac copiii,colegii detectivi...ai şanse să-ţi mărească leafa?!
Mă privi descumpănit:"Da' eu nu sunt detectiv,ci un biet provincial naiv,un bătrînel ce a nimerit cu totul întîmplător la uşa dumitale!"
-Bine bine,ok,Şerloace-i-am zis,rîzînd cu poftă!Care-i baiu'?!?!
Şovăind,întreabă:"-Eşti chiar aşa sigur că eu sunt Şerloc detectivul?!Îmi poţi dovedi identitatea?!"
-Absolut:ai în buzunar un pachet de ţigări confiscat acu' o juma de oră de la cafenea?!
Pipăindu-şi buzunarele:"-Ai dreptate,spune jovial!Ei bine,recunosc,sunt miliţianul Şerloc!"
-Yeap,mie-mi spui?!Cu treburi pe la mine?

Mă fixă lugubru:"-Fac cercetări cu privire la crima din strada Goldului!"
-Aşa,şi ce vrei de la mine?
-Nimic,doar să stăm de vorbă,să trăncănim un pic!
-Despre ce?
-Păi,să zicem,despre croitoraşul cel viteaz din Chişinău,rosti viclean detectivul!Încă de pe stradă eram hotărît să aduc asta în discuţie!Deci,ieri dupăamiaza,între 4şi5,nu te-ai gîndit la croitorul respectiv?mă-treabă fixîndu-mă tăios drept în ochi!
-Iertare,da' nu m-am gîndit la el!
- Ahaa,exclama ironic,da' la ce te gîndeai?!
-Zău de mi-aduc aminte!
-Sigur nu te-ai gîndit la o femeie bătrînă,singură,şi la care,să zicem, poţi urca din cine ştie ce motiv?!mă-ntreabă din ce în ce mai ocoş şi mai apăsat!
-Măi Şerloace,de ce nu spui deschis că mă bănuieşti a fi ucigaşul bătrînei din str Goldului?!
-Nu merge aşa!Dacă ţi-aş spune,ai deveni precaut;aşa,că nu ştii,poate te dai de gol!
-OK,atunci îţi spun clar:nu recunosc că eu am omorît-o pe babă!
Şerlocu' se gîndi adînc,apoi zice:"-Nu-i bine!Faptul că negi te face suspect!Ce te determină să negi?tocmai pentru că ai omorît-o şi acum te temi de consecinţe!Dacă n-ai fi omorît-o,ce rost ar avea să negi?!
-Băi Şerloace,în fond,ce urmă te-a condus la mine?
-Ceva foarte interesant!Bătrîna a fost sugrumată cu o batistă roşie!Pe tine te-am observat la cafenea scoţînd din buzunar o batistă albă!De ce?!!!Pentru că pe cea roşie ai folosit-o drept armă a crimei!Ei,ce zici,îmi poţi dovedi că ai o batistă roşie?!!mă+ntreabă pe un ton triumfător!
-Nu,am recunoscut!
-Deci e clar ,tu eşti criminalu'!exclamă victorios.
-Ştii ceva,măi Şerloace-îi spun ferm hotărît să mă duc la culcare-da' mătăluţă ai batistă roşie?
-Nu-îmi răspunse uluit!
-No,uite că mai este o urmă!Ţi-o ofer să o iei la cercetat!Poate că matale eşti criminalu'!

Şerlocu'-mi mulţumi pentru îndrumare!Opărit că nu i-a ieşit din prima cercetarea,îmi promise că va investiga şi a doua variantă şi plecă satisfăcut!Făr' să fie nici o ţîră jenat că m-o acuzat amboulea!Doar el îi Şerloc!


'Ai să ne-auzim (ne)bănuitori!


 C.

Nu sînt acasă!

Iată o problemă chinuitoare.
Trebuie să sfîrşesc o dată cu ea. Sincer, fără ocolişuri. Să declar deschis. Poate se va inventa, în sfîrşit, o nouă convenţie socială, o nouă formă în apărarea integrităţii individuale, o formă care să nu te silească să minţi.

Pentru că, pînă una-alta, trebuie să mint. Cînd nu vreau să primesc pe cineva, trebuie să spun că nu sînt acasă. Dacă i-aş transmite franc că sînt acasă, dar doresc să rămîn singur, am de lucru, nu-s în apele mele- 99 dintr-o sută se supără, se simt jigniţi. Zadarnic le explici că , tocmai că-i iubeşti şi-i respecţi, nu s-ar cuveni să mă arăt în faţa lor în pijama, de trup sau de suflet, indispus, distrat- şi nu că eu n-aş vrea să-i văd, ci pur şi simplu doresc să-i împiedic să mă vadă ei!

Din politeţe, în loc de un refuz sincer sînt silit să comit o impoliteţe şi mai mare: trebuie să-nşel, treabă cu care jignesc doi oameni deodată- pe el , cel minţit, şi pe mine, cel care minte. Ce senzaţie chinuitoare!

Dar grosul neplăcerilor îl poartă secretarele şi bietele neveste, care, ca avangardă şi posturi înaintate, tot la zece minute trebuie să-l întîmpine pe duşman, să dueleze, să parlamenteze, să dea explicaţii în uşa întredeschisă sau la telefon, în vreme ce jucînd un rol dublu, cu receptorul în mînă, ele preiau în şoaptă refuzul meu, care ţin celălalt receptor, dar nu pot vorbi , din moment ce nu sînt acasă! Şi, sărmanii...scuzaţi...sărmanele trebuie să inventeze întîmplări fantastice în care figurează te miri ce autobuze, colegi de clasă sinucigaşi, trei gemeni născuţi taman acu'!Ş'astea-s cazuri simple, tehnică obişnuită, cotidiană. Atunci cînd există cineva care minte, ce-i drept în numele nostru şi totuşi în locul nostru!

Darămite cînd ghinionul mă pune în faţa unei situaţii neaşteptate! Cînd, de pildă, eu însumi deschid uşa. Dacă vizitatorul nu mă cunoaşte, scap ieftin: îi spun că domnul a plecat, dar mie, ca servitor credincios ce-i sînt, mi-a lăsat vorbă că...

Oricum, orice om precaut ar trebui să se-grijească de-o barbă falsă cînd deschide el însuşi uşa. Poate că-i vreun cunoscut. Apoi, trebuie să fi pe fază să nu te întîlnească după cîteva minute la poartă, în timp ce-o ştergi în grabă de-acasă! Că mai sînt vizitatori daţi dracului şi bănuitori, care nu te cred şi te urmăresc. Problema asta se rezolva radical strigînd din toţi rărunchii, în timp ce ieşi pe uşă: " Chiar adineauri am plecat, dacă vă grăbiţi, mă puteţi ajunge din urmă!"
Dar şi mai bine-i, totuşi, să spun c-am murit şi-s îngropat în străinătate.
Nici măcar mormîntul să nu mi-l caute!

 Acestea fiind spuse, stimaţi politicieni, in zilele pre-electorale, NU SÎNT ACASĂ!

'Ai să ne-auzim (ne)sîcîitori!


 C.

Militarie cultivata!

În forma ei actuală,cu vechile deprinderi şi instituţii,armata nu mai corespunde pretenţiilor epocii noastre diferenţiate!De curînd am asistat la un exerciţiu şi trebuie să spun că asprimea cuvintelor dure cu care se transmiteau ordinele ma întristat!Omul oricum execută tot ceea ce i se spune în ordinele majurilor,da ce nevoie-i să fie urlate aşa şi să i se vorbească pe un ton arogant unui tip finuţ,care de mic copil e educat să fie politicos cu oricine şi să nu suporte bădărăniile!

Ţelul fiecărui război ,nu-i aşa,e pacea pe care o obţinem prin el!Şi cine-s apărătorii profesionişti ai păcii?!Diplomaţii!Aşadar ei sunt chemaţi să apere pacea!Diplomaţii,după cum ştim,sunt numai rafinament şi politeţe!Concluzia,deci,e foarte limpede:războiul trebuie rezolvat cu rafinament şi politeţe... ca atare,soldaţii trebuie modelaţi şi instruiţi în acest sens!Nu e cazul să-i înveţi la bădărănii pe mocofanii pe care-i foloseşte armata...ei oricum se pricep la aşa ceva!

Înainte de toate,trebuie reformate cuvintele de ordine!Atenţie,La dreapta,Îngenunchiat,Culcat...Ce-i cu tonul ăsta monşerilor?!Cum poţi vorbi aşa cu nişte oameni cărora le fîlfîie genele de jenă?!Şi cum stăm cu educaţia militară,ca să te tutuiască?!
Să se adreseze politicos!Pe un ton domnesc!Ce-i aia culcat?!Căprarul civilizat o să o spună aşa:"Îi rog foarte mult pe domnii ,dacă nu le vine greu,să binevoiască a se întinde ,eventual cît mai rapid,pe pamînt,cu capul înainte,vă rog suuu-pus!"
Sau:"Ce privelişte plăcută ochiului ni s-ar oferi dacă tot al doilea soldat ar face un pas înainte,iar rîndul rămas în urmă s-ar decide să îngenuncheze,cu capul în jos,în noroiul din faţa noas-tră!"

Imaginaţi-vă ce efect ar avea dialogul ăsta pe cîmpul de luptă:"Rugăm respectuos pe preastimatul duşman să se gîndească la faptul că ,după Schopenhauer,inexistenţa valorează mai mult decît existenţa,şi,ca urmare,e bine să renunţe la consecvenţă!"...La care duşmanul ar răspunde:"Ooo,numai după dumneavoastră!"Este că-i un mod mult mai elegant de a-ţi masacra inamicul?!

Iar la biroul de recrutare,cînd tot corpul ofiţeresc stă şi aşteaptă recrutul care nu mai apare...o fi rătăcit drumul sărăcuţul!Odată ajuns, au să-l întrebe(cu duhul blîndeţii) dacă nu i-ar prii sufleţelului său rafinat o singurătate de 21 de zile!!!Eeee,parcă altfel mergi către carceră,nu-i aşa?!

'Ai să ne-auzim civilizatori!


 C.